Partea a II-a

CUM ARATĂ COLONIZAREA SECOLULUI XXI

PARTEA II – COLONIA ECONOMICĂ

Cum se cucerește un stat prin datorie, energie și lanțuri de aprovizionare

Introducere: nu se mai fură aur, se colectează dobândă

Imperiile vechi veneau după aur, grâne și sclavi.

Imperiile moderne vin după stabilitate macroeconomică.

Nu mai jefuiesc tezaurul.

Îți împrumută statul.

Nu mai confiscă resursele.

Le administrează „eficient”.

Colonia economică nu arată săracă.

Arată funcțională, disciplinată și dependentă.

1. Datoria – lanțul invizibil

În colonizarea secolului XXI, datoria nu este un eșec.

Este instrumentul central de control.

Cum funcționează mecanismul:

1. statul intră în criză (reală sau indusă),

2. primește finanțare „de stabilizare”,

3. acceptă condiționalități,

4. își pierde autonomia bugetară.

De aici înainte:

politicile sociale sunt „nesustenabile”,

investițiile naționale sunt „ineficiente”,

suveranitatea fiscală devine „risc sistemic”.

Bugetul nu mai aparține parlamentului.

Aparține creditorului.

2. FMI, Banca Mondială, BCE – administratori, nu salvatori

Instituțiile financiare internaționale nu sunt conspirații.

Sunt structuri de putere.

Ele nu guvernează state.

Le disciplinează.

În Europa de Est, „reformele” cerute au avut mereu aceleași efecte:

privatizare rapidă,

dezindustrializare,

vulnerabilizare socială,

migrație masivă.

Statul devine subțire.

Capitalul extern devine dens.

3. Energia – supunerea perfectă

Un stat care nu își controlează energia:

nu are industrie,

nu are politică externă,

nu are libertate reală.

Colonia energetică:

importă energie scumpă,

exportă materii prime ieftine,

își închide capacitățile strategice,

devine client permanent.

Cine controlează energia:

controlează inflația,

controlează competitivitatea,

controlează nemulțumirea socială.

Este cea mai curată formă de dominație.

4. Corporațiile – guvernul paralel

În colonizarea economică modernă:

corporațiile nu sunt „investitori”,

sunt structuri de comandă.

Ele:

dictează salarii,

modelează legislație,

negociază direct cu guvernele,

pot pleca oricând.

Statul nu le poate sancționa.

Ele pot sancționa statul prin retragere.

Aceasta nu este piață liberă.

Este asimetrie de putere.

5. Lanțurile de aprovizionare – noua ocupație

Statul colonizat:

nu produce tehnologii critice,

nu controlează noduri logistice,

nu decide ce exportă.

Este:

asamblor,

subcontractor,

zonă tampon.

Când apare o criză globală:

fluxurile se opresc,

economia se blochează,

deciziile se iau în altă parte.

6. De ce acceptă statele această colonizare?

Pentru că alternativa este:

instabilitate,

izolare,

colaps politic intern.

Elitele locale preferă:

predictibilitate externă,

protecție,

validare internațională.

Populația plătește costul.

Elita își conservă poziția.

7. Semnele clare ale coloniei economice

Dacă un stat:

nu își poate crește salariile fără acord extern,

nu își poate subvenționa industria,

nu își poate controla energia,

nu își poate proteja piața,

atunci este colonie economică, indiferent de discurs.

Concluzie dură

Colonia economică nu este săracă.

Este ordonată, disciplinată și vulnerabilă.

Nu este ocupată.

Este contractată.

Nu este forțată.

Este convinsă.

Nu rata:

Urmează:

PARTEA III – COLONIA IDEOLOGICĂ

Cum se cucerește mintea, nu teritoriul

(educație, ONG-uri, presă, limbaj, tabuuri)

© SomebodyJE Media